Acest site este în curs de actualizare
Lucrăm pentru a vă oferi informații actualizate și servicii online îmbunătățite. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Arhive – August 2025

Drumeție și picnic în natură

Grupul de persoane vârstnice din cadrul Centrului Asistență Socială Comunitară al DAS Brașov, a avut  parte, săptămâna trecută, de o plimbare, împreună, prin Poiana Brașov.

Vârstnicii s-au bucurat de vreme bună, de plimbarea cu autobuzul etajat, de socializare, picnic și,  în mod special, de mișcare. Așa cum știm, deja, cu toții, mișcarea oferă multiple beneficii pentru sănătate, dintre care, enumerăm, pe scurt:  îmbunătățirea  funcției  sistemului cardiovascular, creșterea capacității pulmonare și stimularea metabolismului.

Seniorii noștri,  au  profitat,  din  plin,  de  timpul  petrecut  împreună, dobândind încă o amintire plăcută, ca de fiecare dată, când organizăm împreună astfel de evenimente.

Masa prieteniei. Fiecare, cu specialitatea lui

Luna aceasta, ne-am bucurat la „Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu „Sfântul Nicolae”, pentru beneficiarii noștri, adulți cu dizabilități, atunci când am organizat activitatea dedicată acestora.

Activitatea, la care aceștia au participat, în mod activ, ne-a demonstrat că pasiunea pentru gătit nu cunoaște bariere. Astfel că  „Masa prieteniei. Fiecare, cu specialitatea lui” a fost o inițiativă specială, binevenită și care a adus pe lângă bucurie și gust, savoare și incluziune!

NU, singurătății și DA, prieteniei!

Tinerii beneficiari ai Centrului Asistență Socială Comunitară au participat, la începutul lunii august, la o nouă ședință în cadrul Grupului de suport, unde tema a fost una importantă: gestionarea singurătății și a izolării sociale.
„Astăzi am spus NU, singurătății și DA, prieteniei!”, prin jocuri de rol, activități creative, baloane ale emoțiilor și multă voie bună. Participanții au descoperit, împreună, moduri simple și frumoase, de a face față momentelor de singurătate și de a-și găsi resurse interioare de bucurie și conectare.
Într-un mediu sigur și prietenos, fiecare tânăr a avut ocazia să se exprime, să râdă, să fie ascultat și… să se simtă parte într-un grup.
Ne vedem curând, cu noi teme, idei și zâmbete!

 

Concurs de angajare personal, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post unic contractual vacant

DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ (DAS) BRAŞOV organizează în data de 01.09.2025 concurs de angajare personal, pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post unic contractual vacant, în temeiul HG nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și având în vedere prevederile OUG nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, art. VII, alin. (1) “ Începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii”,  alin (2) ”Prevederile alin. (1) nu se aplică posturilor unice vacante” și alin (3) ”Prin post unic, în sensul alin. (2), se înţelege: a) acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţi stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică; b) un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante., (…)”.

Sprijin și încredere

La ultima întâlnire a grupului de suport, organizată în cadrul Centrului Asistență Socială Comunitară, adulții participanți au pășit într-un spațiu sigur și cald, unde au putut redescoperi, cu ajutorul specialiștilor, sursele de bucurie din viața de zi cu zi.
Prin exerciții interactive, reflecție personală și activități creative, fiecare participant și-a identificat micile bucurii, care pot aduce lumină, chiar și în cele mai dificile zile, cum ar fi: o vorbă bună, un gest de recunoștință, o amintire dragă sau visul unei zile liniștite.
Astfel, activitatea a inclus:
✔️ „Roata bucuriei” – exercițiu de explorare a zonelor personale care ne aduc împlinire;
✔️ „Interviul fericirii” –  exercițiu de împărtășire a poveștilor pozitive în perechi;
✔️ „Cutia cu bucurii” –  exercițiu în care ne-am propus alegerea unui obiect simbolic de păstrat pentru zilele în care avem nevoie de reamintiri frumoase.
“Mi-am dat seama că lucrurile, care mă bucură sunt mai aproape decât cred.” – a fost concluziaunei participante.
Prin activitățile desfășurate ne propunem să susținem sănătatea emoțională a comunității, prin ateliere de grup, întâlniri de sprijin și activități de conectare.

 

Nu ești singură!!!

Campania „Nu ești singură!”, care are ca scop promovarea liniei telefonice 0800.500.333,  apelabilă gratuit, 24/7, dedicată victimelor violenței domestice, discriminării pe criteriul de sex, discriminării multiple și traficului de persoane, gestionată de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), susține, astfel, eforturile de informare și conștientizare, contribuind la facilitarea accesului victimelor, la sprijinul de care au nevoie.

Credem, cu tărie, că, implicarea activă a Direcției de Asistență Socială Brașov în procesul de prevenire și combatere a violenței domestice salvează vieți, prin cooperare și dialog
interinstituțional.

Împreună vom reuși să oferim nu doar protecție, ci și speranță și demnitate victimelor violenței domestice, contribuind astfel la construirea unei societăți mai sigure, echitabile și umane pentru toate femeile și fetele din România.

Linie Telefonică Non Stop Gratuită 0800 500 333
Contact: 0770 909 172; 0368 469 995 interior 889
0746217987; 0368 469 995 interior 835
E-mail: dasbv@dasbv.ro

 

Miniconcert și spectacol demonstrativ

La sfârșitul lunii iulie 2025, beneficiarii centrelor, ce își desfășoară activitatea în cadrul imobilului situat în Brașov, str. Gladiolelor, nr. 4, respectiv: Căminul pentru Persoane Vârstnice, Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, Centrul de zi de socializare și petrecere a timpului liber (tip club), Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu Sf. Nicolae,   s-au bucurat de vocile cristaline ale copiilor Asociației SUPERAR, care au susținut un Miniconcert, dar și de spectacolul demonstrativ de cântece și dansuri tradiționale românești, pe care  l-au oferit membrii Ansamblului Folcloric Studențesc „Junii Brașovului”, sub îndrumarea Muzeului Etnografic.
Mulțumim colaboratorilor pentru toate demersurile întreprinse cu scopul de a fi prezenți în viața persoanelor vulnerabile, aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Brașov ca și beneficiari de servicii sociale, și îi asigurăm că aceste acțiuni sunt extrem de valoroase!

Recuperare în pași mici, rezultate mari

În cadrul Centrului de Zi pentru Copii cu Dizabilități al DAS Brașov, în sala de kinetoterapie, se desfășoară ședințe individuale de recuperare/reabilitare fizică pentru copii, cu diferite patologii.

În cadrul centrului se organizează, de asemenea, activități de grup, cum ar fi: kinetoterapie prin pași de dans. Pentru că dansul este o activitate terapeutică neuropsihomotorie, acesta  înseamnă pentru beneficiarii noștri: relaxare și bucurie, contribuind la dezvoltarea fizică armonioasă și crearea unei  stări de bine, într-o ambianță plăcută.

Ședințele de recuperare/reabilitare fizică individuale și Kinetoterapia, prin pași de dans, are pentru copiii noștri, beneficiari ai acestor servicii, următorul efect: întreg corpul reușește să intre în echilibru cu el însuși, dar și cu cei din jur. 

Mișcarea înseamnă viață. Fiecare pas contează atunci când e făcut cu suflet, grijă și scop. Kinetoterapia, în sine, nu e doar recuperare, e renaștere.

 

Nu dizabilitatea, ci abilitatea contează!

„Nu contează dizabilitatea pe care o ai, ci abilitățile pe care le dezvolți.” – Tanni Grey-Thompson, atletă paralimpică

Sub acest motto, grupul nostru de beneficiari, din cadrul Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu „Sfântul Nicolae” al DAS Brașov, persoane adulte cu dizabilități,  a participat, în cursul lunii iulie 2025, la o ieșire în aer liber în Poiana Brașov. După ce ne-am plimbat și am respirat aerul curat de munte, a urmat o serie de surprize, desfășurate la Centrul de Agrement Poiana Brașov: tenis de masă, bowling, biliard.

Echipa de specialiști din cadrul Centrului de Servicii Sociale de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu „Sfântul Nicolae”

 

ARHIVĂ
CALENDAR
august 2025
lun mar mie J vin S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Sari la conținut