Serviciul Asistență Medicală în Unități de Învățământ (SAMUI) este structura din cadrul Direcției de Asistență Socială Brașov, care organizează, coordonează și monitorizează activitatea cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ deservite.
- Cui ne adresăm?
Activitatea serviciului se adresează copiilor din creșe și grădinițe, elevilor și studenților din unitățile și instituțiile de învățământ deservite de rețeaua medicală și stomatologică a DAS Brașov.
- Ce activități desfășurăm?
Prin personalul medical din cabinete, sunt realizate activități de prevenire a îmbolnăvirilor, supraveghere a stării de sănătate, asistență medicală și stomatologică, precum și educație pentru sănătate, potrivit competențelor profesionale și reglementărilor aplicabile.
Acestea includ, în principal:
- evaluarea și supravegherea stării de sănătate a copiilor, elevilor și studenților;
- triaj epidemiologic și participarea la măsurile de prevenire și limitare a bolilor transmisibile;
- acordarea consultațiilor și a primului ajutor în situații de urgență, în limitele competențelor și dotării cabinetelor;
- activități de prevenire a afecțiunilor și de asistență stomatologică;
- informarea și educarea beneficiarilor pentru adoptarea unor comportamente favorabile sănătății.
SAMUI colaborează cu unitățile de învățământ, familiile beneficiarilor și instituțiile competente pentru buna desfășurare a activității medicale și stomatologice.
- Cum puteți accesa serviciile?
Pentru informații privind programul cabinetului și serviciile disponibile, părinții, reprezentanții legali, elevii și studenții se pot adresa cabinetului medical sau stomatologic care deservește unitatea de învățământ.
„Dinți sănătoși, zâmbet frumos“ Servicii stomatologice de sigilare a molarului de 6 ani, stabilite prin HCL nr.659/28.09.2023 . Serviciile stomatologice de sigilare a molarului de 6 ani, pot fi accesate în cadrul Cabinetului stomatologic al Colegiului Tehnic Transilvania, din Brașov, str. Iuliu Maniu, nr. 52 (intrare din curtea Secției 1 Poliție Brașov).
Pentru realizarea programărilor în vederea accesării serviciilor stomatologice de sigilare a molarului de 6 ani, accesați următorul link: https://dasbrasov.programero.ro/3
Șef serviciu Laura Șerban
Audiențe: Marți: ora 12:00-15:00
Adresă: Str. Panselelor nr. 23, et. II, cam. 31
Telefon: +40 368 469.995 int. 831