În luna iulie au fost organizate diferite activități educative, recreative și de dezvoltare a deprinderilor de viață independentă cu copiii, acestea fiind inspirate din cărțile lui Alec Blenche ”Aventurile lui Erus”: dezlegare de rebusuri, jocuri cu baloane cu apă, teatru spontan, precum și activități comune părinți -copii, în cadrul programului ”Școala pentru părinți”, cu tema – ”Relaționare cu copilul prin intermediul jocului”, joc de strategie ”Capturează steagul” și jocuri de interior propuse de animatorii de la Clubul Oaki.
În data de 12.07.2023, copiii Centrului de îngrijire de zi pentru copii aflati in situații de risc „Astra” au vizitat Zona de agrement din cartierul Noua. Copiilor le-a făcut plăcere să exploreze pădurea, să bea apă de la izvor și să urmărească cum înoată broscuțele țestoase în lac. A fost o zi deosebită pentru activități recreative. Nu a lipsit nici cercul de lectură, unde am continuat aventurile cu Erus în Valea Generozității, de Alec Blenche.
În data de 14.07.2023 copiii au participat la o activitate mai puțin obișnuită într-un parc de trambuline din Brașov. Aceștia au fost foarte entuziasmați de această oportunitate și au profitat din plin de saltelele moi, de piscinele cu bureți și trambuline, pe care făceau diferite sărituri acrobatice.
O altă activitate de vacanță, care i-a încântat, a fost în data de 21.07.2023. Am vizitat Zona de agrement – Pietrele lui Solomon. Atracția maximă a fost pârâul și izvorul cu apa ”rece ca gheața”. Pentru că era o zi călduroasă, copiii s-au jucat cu pistoalele cu apă, au explorat pădurea căutând insecte și șopârle, iar când au obosit, s-au relaxat pe pătură. Bineînțeles nu a lipsit lectura din cărțile lui Alec Blenche, Aventurile lui Erus în Valea Iubirii.
Suntem recunoscători pentru anul plin de activități deosebite, de copiii dornici să participe la activitățile centrului și de echipa deosebită, care și-a dat toată silința ca toți copiii să progreseze pe plan educațional, să învețe să își gestioneze emoțiile, să își formeze deprinderi de viață independentă, să relaționeze cu semenii, într-un mediu primitor și drag lor.
Le mulțumim tuturor partenerilor noștri pentru buna colaborare din acest an și le urăm: Vacanță plăcută! Ne revedem în toamnă!
Echipa Centrului de Îngrijire de ZI pentru Copiii aflați în situații de risc „ASTRA”