Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit,
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!
Primăvara de Vasile Alecsandri
Primăvara și-a anunțat venirea în rândul vârstnicilor rezidenți prin prezența tinerilor din comunitate în cadrul căminului.
Cu chipurile brăzdate de vreme, dar senini şi plini de blândețe, vârstnicii rezidenți sunt oameni care au crescut copii, au format generații şi au dus astfel mai departe viața, iar acum, când cineva le calcă pragul, pentru ei este sărbătoare.
Bucuria în rândul vârstnicilor noștri a fost deplină prin vizitele efectuate de către studenții Facultății de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania Brașov, de tinerii din cadrul Asociației Rotaract Kronstadt, precum și de elevii Școlii Gimnaziale nr. 9 Brașov.
Fiecare grup, prin obiectivele propuse în cadrul protocoalelor de colaborare încheiate, a adus o rază de speranță vârstnicilor rezidenți, o atenție sporită fiind acordată în această perioadă doamnelor, care au primit flori, mărțișoare și multe urări de bine.
Tinerii din cadrul Asociației Rotaract Kronstadt, au dăruit din timpul lor cu scopul îmbogățirii vieții sociale a vârstnicilor, și au petrecut câteva ore în compania acestora, antrenându-i în diverse jocuri de societate.
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 9 Brașov, prin cântecele interpretate, dedicate Zilei Internaționale a Femeii, au reușit și de această dată să creeze momente încărcate de emoție. Prezența și glasurile lor cristaline au readus în sufletul celor prezenți amintiri calde, melancolie, zâmbete, bucurie, trăiri în care lacrimile nu au contenit să curgă.
Transmitem colaboratorilor noștri mulțumiri și recunoștință pentru gesturile lor nobile. Noi îi mai așteptăm și cu alte ocazii în mijlocul vârstnicilor noștri .
Dorim tuturor o primăvară plină de culoare, zâmbete și speranță!
Echipa Căminului pentru persoane vârstnice