Proiectul cultural “Obiceiuri și tradiții din viața satului de altădată – Șezătoarea la români” s-a desfășurat în perioada 07.04-26.04.2021 în cadrul activităților de socializare și petrecere a timpului liber, din cadrul  Căminului  pentru Persoane Vârstnice Brașov, având ca scop  readucerea în prezent a obiceiurilor și tradițiilor din viața satului românesc, cu precădere  în cadrul șezătorilor, precum și aducerea unui moment de bucurie vârstnicilor instituționalizați pentru depășirea perioadei dificile cauzate de pandemie.

Proiectului s-a finalizat prin organizarea unei șezători autentice, la care au participat persoanele vârstnice, prezente în mod curent la  activitățile de socializare și petrecere a timpului liber, care au fost implicate și  în pregătirea momentelor care au compus programul acestei acțiuni tematice, dar și ceilalți beneficiari ai centrului.

Activitatea finală s-a desfășurat în sala amenajată la parterul imobilului,  de către personalul centrului, care a reușit  să redea imaginea  casei țărănești de altădată, prin împodobirea spațiului cu numeroase obiecte tradiționale vechi: ștergări, pături, perne, straie populare, fus de tors, fuior, depănător/vârtelniță, rășchitor, socală, furcă, ticlazău (fier de călcat), icoane pictate manual, păpuși îmbrăcate în straie populare, ulcele, strachini, atmosfera fiind însuflețită  de ghicitori, stigături și cântece populare. De asemenea  a fost prezentată utilitatea  obiectelor folosite în cadrul șezătorilor, aduse în acest scop la această activitate, precum și etapele procesului lung și obositor de cultură și obținere a fibrelor din diferite plante.

Personalul centrului a jucat rolul de gazdă a șezătorii, a întâmpinat invitații – beneficiarii, cu pâine și sare, iar la finalul programului s-au ”jucat hore” și s-a servit  cozonac, floricele de porumb și suc.

Vârstnicii care s-au implicat în programul șezătorii au fost apreciați prin acordarea de diplome de excelență din partea personalului de specialitate, iar vârstnicii spectatori, au primit diplome de participare.

„Oaspeții” au fost încântați să participe la această activitate, au fost implicați, bucuroși și în același timp emoționați, activitatea răscolind în sufletul dumnealor amintiri frumoase din anii copilăriei și a tinereții, exprimându-și totodată dorința de a mai fi părtași la astfel de activități.

 Notă: Activităţile s-au desfăşurat cu respectarea măsurilor de protecție personală, ca urmare a contextului epidemiologic cauzat de virusul Sars-Cov-2.

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content