Primarul Allen Coliban și Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România, au semnat în data de 23 iulie, „Memorandumul de înţelegere între Municipiul Brașov și Reprezentanța UNICEF în România privind participarea Municipiului Brașov la Iniţiativa Localități Prietene ale Copiilor“. Acest memorandum este o componentă a parteneriatului în vederea implementării proiectului „Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, parteneriat aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 324/2021.