Indemnizaţia de creștere a copilului/Stimulentul de inserție

Serviciul Prestații Sociale are atribuţii de primire, înregistrare, verificare şi transmitere spre soluţionare Agenţiei Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a cererilor şi documentelor ce stau la baza acordării drepturilor, depuse de către beneficiarii cu domiciliul sau reședința valabilă, pe raza municipiului Brașov.

Legislație

O.U.G nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare.

H.G. nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, cu modificările și completările ulterioare.

    Persoanele care îndeplinesc condiţiile de stagiu de cotizare , conform legii (în ultimii 2 ani anterior datei nașterii copilului ,au realizat timp de cel puțin 12 luni  venituri  supuse impozitului sau au fost în perioade de stagiu asimilate (descarcă aici), pot beneficia opţional de următoarele drepturi:

  • Concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi o indemnizaţie lunară;
  • Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie.

Precizări:

  • Indemnizaţia pentru creşterea copilului se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori naşterii copilului şi nu poate fi mai mică decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință (1651 lei), iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei;
  • Valoarea indicatorului social de referință este cea prevăzută la art. 33 alin.1 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare (660 lei)
  • Valoarea stimulentului de inserție este :

a) în cuantum de 1500 lei dacă persoanele îndreptățite obțin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități . Cuantumul de 1500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilități ;

b) în cuantum de 650 lei dacă persoanele îndreptățite obțin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an, în cazul copilului cu dizabilități.

Beneficiari

    1. Beneficiază de drepturile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, următoarele persoane, denumite în continuare persoane îndreptăţite:
  • oricare dintre părinţii fireşti ai copilului/copiilor;
  • oricare dintre soţii cărora li s-a/s-au încredințat copilul/copiii în vederea adopţiei sau au adoptat copilul/copii
  • persoana care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă;
  • asistentul maternal profesionist, numai pentru copiii săi naturali ori adoptaţi;
  • persoana care a fost numită tutore.

2. Persoanele îndreptățite prevăzute la alin. (1) beneficiază de drepturile prevăzute de ordonanţa de urgenţă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) sau, după caz, în prevederile art. 2 alin. (5) şi (6) ori în prevederile art. 31 alin. (1) şi ale art. 32 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) din ordonanţa de urgenţă;
b) sunt cetăţeni români sau, după caz, străini ori apatrizi;
c) au domiciliul sau reşedinţa în România, conform legii;
d) locuiesc în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.

Precizări privind perioada de minim 2 luni  de indemnizație creștere copil a celuilalt părinte:

Perioada de cel puțin 2 luni a concediului pentru creșterea copilului aferent celuilalt părinte se efectuează în cazul persoanelor îndreptățite cu dreptul la concediu și indemnizație stabilit începând cu data intrării în vigoare a Hotărârii nr. 865/2023 respectiv 19.09.20223. În cazul persoanelor îndreptățite cu drepturi stabilite până la data de 19.09.2023, perioada concediului pentru creșterea copilului aferentă celuilalt părinte este de cel puțin o lună.

  • Dacă ambii părinţi au realizat stagiul de cotizare de 12 luni în ultimii 2 ani înainte de a se naște copilul, celălalt părinte are dreptul să solicite indemnizație de creștere a copilului cel puţin 2 luni, iar perioada de plată a indemnizației primului părinte va fi redusă cu 2 luni;
  • Celălalt părinte nu este obligat să solicite acest drept, dar, dacă nu doreşte să beneficieze de indemnizaţia pentru creşterea copilului, are obligaţia legală să notifice, în scris, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Brașov, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, faptul că nu doreşte să solicite acest drept;
  • În situația în care se solicită numai acordarea stimulentului de inserție sau acesta este solicitat cu cel puțin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, plata stimulentului de inserție a primului părinte nu se mai reduce;
  • Dacă se naşte un alt copil, înainte ca cel pentru care se primesc drepturile să împlinească vârsta 1 an şi 10luni, lunile celuilalt părinte pentru primul copil se cumulează cu lunile pentru următorul copil, părintelui care beneficiază deja de drepturi urmând să i se reducă plata indemnizației celui de al doilea copil cu 4 luni;
  • Pentru a exista continuitate în plată pentru părintele care beneficiază deja de drepturi, în situaţia de mai sus, în care se naşte următorul copil, soţul aflat în concediul de creştere copil poate depune dosarul de solicitare a drepturilor pentru următorul copil, cu 60 de zile înainte de împlinirea de către primul copil a vârstei de 2 ani;
  • În situația în care persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserție se acordă pană la 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap (cu condiția ca în acest timp să se realizeze venituri supuse impozitului).

Important

Persoana care solicită perioada celuilalt părinte depune documentația necesară în termen de 15 zile de  de la data suspendării activității. Dosarul  se poate  depune online pe adresa de email: dasbv@dasbv.ro sau personal de solicitant la primăria de domiciliu, respectiv Direcția de Asistență Socială Brașov.

Acordarea concediului/indemnizației lunare/sprijinului pentru îngrijirea copilului cu dizabilități
Pentru copilul cu dizabilitate, care a împlinit vârsta de 3 ani, oricare dintre părinții firești sau persoana căreia i-a fost încredințat copilul, în vederea adopției, sau care are copilul în plasament, sau în plasament în regim de urgență, precum și persoana care a fost numită tutore beneficiază de un concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 7 ani și o indemnizație lunară egală  cu cuantumul minim al indemnizației de creștere a copilului, respectiv 1651 lei  după cum urmează:

  • în continuarea concediului de creștere a copilului până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform legii, concediul și indemnizația pentru creșterea copilului acordate anterior, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la acea dată;
  • oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de 7 ani, pentru persoanele care au beneficiat de concediul pentru creșterea copilului în baza actelor normative care au reglementat acest drept la data nașterii copilului. Dreptul se acordă începând cu data depunerii cererii;
  • oricând, începând cu împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, pentru persoanele care nu au beneficiat de concediu pentru creșterea copilului și de indemnizația aferentă, dar care în ultimele 12 luni înainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului sau au realizat perioade asimilate. Dreptul se acordă începând cu data depunerii cererii.
  • Oricare dintre persoanele îndreptățite, care au în întreținere un copil cu dizabilitate beneficiază, după caz, de următoarele drepturi:
  • program redus de lucru la 4 ore pentru părinții/persoanele îndreptățite care se ocupă efectiv de  îngrijirea copilului  cu dizabilitate (gravă sau accentuată) până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani,  și  o indemnizație lunară egala cu 50% din cunatumul minim al indemnizației de creștere a copilului. Cererea  și documentele justificative se depun în termen de  30 de zile de la modificarea programului de lucru.
  • sprijin lunar în cuantum de 45% din cuantumul minim al indemnizației, acordat persoanei cu dizabilitate gravă sau accentuată care nu realizează alte venituri în afara beneficiilor de asistență socială destinate persoanelor cu dizabilități, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 35% din cuantumul minim al indemnizației pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;
  • sprijin lunar în cuantum de 35% din cuantumul minim al indemnizației (stabilit ca 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară), acordat persoanei care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creșterea copilului și indemnizației lunare aferente, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv de 15% din cuantumul minim al indemnizației pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 si 7 ani;
  • persoana cu dizabilitate gravă sau accentuată care are în întreținere un copil și care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creșterea copilului și indemnizației lunare aferente beneficiază de sprijin lunar în cuantum de 45% din cuantumul minim al îndemnizației până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv de 15% din cuantumul minim al indemnizației pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 2 si 7 ani.

De aceste drepturi nu poate beneficia părintele sau persoana care, pentru același copil, are în același timp și calitatea de asistent personal ori care primește indemnizația de însoțitor cu excepția persoanelor singure.  

IMPORTANT !
Plata alocațiilor, indemnizațiilor şi stimulentelor precum şi soluționarea cererilor este efectuată de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului Brașov.

Sesizările ce au ca obiect calculul şi plata drepturilor la indemnizație creștere copil, alocație de stat pentru copil, respectiv stimulent de inserţie, înaintate de către persoanele care au domiciliul sau reședința valabilă pe raza municipiului Brașov, sunt de competența Agenției Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Brașov.

Adresa: Brașov, str. Avram Iancu, nr. 53
Tel:
Call Center:  021.9309            
E-mail: ajpis.brasov@mmanpis.ro

Acte necesare pentru:

  1. Acordarea indemnizației de creștere a copilului/stimulentului de inserție dosar nou

Alte documente necesare după caz:

SAU

  • Adeverinţa, eliberată de medicul de familie, pentru mamă privind concediile medicale de sarcină şi lăuzie, din care să reiasă faptul că nu s-a eliberat concediu de maternitate, în cazul persoanelor, care fie nu au realizat venituri profesionale impozabile, fie au realizat venituri salariale, dar nu au stagiul de cotizare pentru acordarea concediului de maternitate – original;

SAU

Pentru copiii născuți într-un stat din Uniunea Europeană altul decât România/părinți lucrători migranți:

  • Formularul „Solicitare suplimentară de informații” (descarcă aici);
  • Actele de identitate, permisele de ședere, numerele de asigurări sociale din statul membru UE și orice alte documente de identitate sau ședere ale ambilor părinţi și ale copilului din statul în care au locuit (original);
  • Documentul din care sa reiasă faptul că nu beneficiază de prestații familiale pentru copii din statul în care au locuit (pentru ambii părinți) sau documentul din care să reiasă perioada acordării drepturilor și data încetării acestora.

Pentru Persoane Fizice Autorizate:

  • Adeverinţa eliberată de Administrația Financiară, din care să rezulte că persoana îndreptățită a realizat venituri supuse impozitului pe venit pentru perioada de 12 luni din cei 2 ani anteriori nașterii copilului şi data suspendării activităţii/faptul că nu a suspendat activitatea după caz (original);
  • Recipisele și Declarațiile unice pentru plăţi cu titlu de impozit privind venitul din activităţi independente pe cele 12 luni din cei 2 ani anteriori nașterii copilului

Pentru contracte prestări servicii, colaborare, drepturi de proprietate intelectuală:

Dosarul se depune online pe adresa de email dasbv@dasbv.ro sau, personal, de solicitant, la primăria de domiciliu, respectiv Direcția de Asistență Socială Brașov în maxim:
– 60 de zile lucrătoare de la finalizarea concediului de maternitate;
– 60 de zile lucrătoare de la data naşterii copilului, în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate și a indemnizației aferente;
– 60 de zile lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, după caz, s-au instituit măsurile de protecție a copilului (tutela, plasamentul sau încredințare);
În situaţia în cererea a fost depusă peste termenele prevăzute mai sus drepturile se stabilesc de la data depunerii cererii.

  1. Acordarea stimulentului de inserție, la revenirea în activitate

Alte documente necesare după caz:

  • Certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului – original;
  • Document de suspendare a activităţii eliberat de angajatorul celuilalt părinte din care să reiasă perioada  de suspendare a activităţii.

Pentru Persoane Fizice Autorizate:

  • Adeverinţa eliberată de Administratia Financiară din care să rezulte data reluării activităţii;
  • Recipisă și Declarația unică pentru plăţi anticipate cu titlu de impozit privind veniturile estimate din activităţi independente;
  • Orice alte acte necesare pentru clarificarea dosarului.

Dosarul se depune online pe adresa de email dasbv@dasbv.ro sau, personal, de solicitant, la primăria de domiciliu, respectiv Direcția de Asistență Socială Brașov, în termen 30 de zile lucrătoare de la realizarea de venituri supuse impozitului pe venit.

Telefon: +40 368 469.995 int. 825, +40 368 465.415 int. 825, +40 368 464.081 int. 825

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content