Centrul Asistență Socială Comunitară

Scopul Centrului Asistență Socială Comunitară este prestarea asistenţei sociale la nivel de comunitate pentru prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. Centrul Asistenţă Socială Comunitară conlucrează cu persoanele juridice publice/ private, în vedere a soluţionării situaţiilor de dificultate a persoanelor, familiilor şi grupurilor sociale la nivelul comunității.

Cerere (descarcă aici)

Activități desfășurate de către Centrul Asistență Socială Comunitară:

  • evaluarea problemelor sociale din comunitate cu scopul de a identifica nevoile individuale, familiale, de grup și ale comunității;
  • procurare acte de identitate (certificate de naștere, cărți de identitate);
  • informare şi consiliere: cunoașterea drepturilor sociale, prevenirea şi combaterea unor comportamente care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială (violenţa în familie, traficul de persoane, delincvenţă, ş.a.), precum şi măsurile de sprijin în vederea facilitării integrării/reintegrării sociale şi inserţiei/ reinserţiei familiale a categoriilor de persoane defavorizate.
  • educaţie pentru sănătate, educaţie privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile, educaţie pentru prevenirea şi combaterea consumului de droguri, alcool, tutun, educaţie civică, educaţie pentru prevenirea şi combaterea comportamentelor anti-sociale;
  • promovarea unui stil de viaţă sănătos şi activ: facilitarea accesului la servicii medicale;
  • alte activități de promovare a incluziunii sociale a persoanelor defavorizate: conștientizare și sensibilizare a publicului privind riscul de excluziune socială, respectarea drepturilor sociale și promovare a măsurilor de asistență socială.

Cine poate beneficia de serviciile Centrului Asistență Socială Comunitară:
a) Persoanele, familiile şi grupurile sociale aflate în situații de dificultate din cadrul comunității
b) Orice persoană/ grup vulnerabil – persoane sau familii care sunt în risc de a-şi pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie, dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la vulnerabilitate economică şi socială.

Condiţiile de accesare a serviciile sociale comunitare sunt:
a) Beneficiarii evaluaţi de către Centrul Asistenţă Socială Comunitară în funcţie de nevoile identificate sunt direcţionaţi către furnizorii de servicii sociale acreditați care le oferă serviciile de care au nevoie în baza unui contract de prestări servicii sociale.
b) Beneficiarul care în urma evaluării urmează un program de integrare/ reintegrare socială și care necesită o planificare a activităților pe o perioadă determinată de timp va încheia un contract de furnizare servicii cu Direcția de Servicii Sociale Brașov- Centrul Asistenţă Socială Comunitară.

Acest site folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență cât mai bună. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu folosirea acestora.
Skip to content