„Nu putem salva tot ce ne-am dori, dar, dacă ne implicăm, cu siguranță vom reuși să salvăm mult mai mult decât dacă am renunța.” – Sir Peter Scott
În fiecare an pe data de 22 aprilie celebrăm Ziua Pământului, această zi a fost declarată sărbătoare oficială de către Organizația Națiunilor Unite (ONU), în anul 2009, pentru a ne reaminti că planeta Pământ și ecosistemele sale ne oferă condițiile necesare pentru întreținerea vieții.
Beneficiarii Academiei Seniorilor din cadrul Centrului de Asistență Socială Comunitară și Centrului de zi de informare și consiliere pentru persoanele fără adăpost, împreună cu Regia Publică Locală a Pădurilor Brașov au marcat această zi cu o săptămână mai devreme printr-o acțiune de plantare pomi.
Reprezentanții Regiei Publice Locală a Pădurilor Brașov au explicat participanților modul de plantare al pomilor. În cadrul activității s-au plantat 150 de puieți de pin negru pe Dealul Melcilor din cartierul Răcădău.
Pe lângă plantarea puieților, vârstnicii din cadrul Academiei Seniorilor, împreună cu persoanele din cadrul Centrului de zi de informare și consiliere pentru persoanele fără adăpost au interacționat unii cu alții, au socializat, au schimbat și împărțit idei și informații cu privire la menținerea unei vieți active și sănătoase.