CENTRUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ COMUNITARĂ
Centrul de Asistență Socială Comunitară a desfășurat în anul 2017 campanii de informare, conștientizare și sensibilizare a publicului privind riscul de excluziune socială, precum și campanii de promovare a unui stil de viață sănătos și activ conform Ordinului Nr. 2126 din 5 noiembrie 2014, Anexa 7- Standarde minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate, destinate persoanelor adulte.
În data de 18.10.2017 Centrul de Asistență Socială Comunitară a organizat în comunitate campania “Ziua Europeană a Luptei Împotriva Traficului de Persoane – Traficul de persoane este sclavia zilelor noastre” alături de partenerii: Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul de Poliție Brașov și Fundația Micu Bogdan, această campanie a avut ca scop informarea și conștientizarea comunității asupra acestui fenomen social.